"Am mai pierdut o valoare a culturii româneşti!", "S-a mai stins o stea!", "Lumea teatrului e mai săracă!". Sună cunoscut? Păi sunt textele standard care se bagă în momentul în care vreun mare actor sau cântăreţ trece la o nouă etapă a dezvoltării sale artistice: mai precis, ajunge pe scena eternă, ca să mă exprim ca un mic poet ce mă aflu.
Nu e post de televiziune care să nu dedice episoade-fluviu despre respectiva persoană şi nu e ziar care să nu nască articole interminabile despre valoarea, viaţa impecabilă şi talentul inestimabil al decedatului. Acum a venit rândul lui Ştefan Iordache să ne populeze ecranul. Da' până acum ce-aţi păzit, domnilor jurnalişti? Sau un om nu e valoros decât după ce dă în primire? Reportaje despre premierele lui Iordache nu am văzut, dar imagini cum e dus sicriul în Teatrul Naţional, da!
Una-peste alta, mi-e greaţă. Mi-e silă că am ajuns un popor care îşi uită istoria şi îşi neagă cultura. Asta înseamnă progres? Asta înseamnă "europenizare"? Şi parcă cel mai greu mi-a fost să văd un reportaj interminabil, în care doi lăutari, negri ca fundul de ceaun, povesteau despre Ştefan Iordache. De acord, omul a executat şi lăutărie, probabil ca să-şi mai rotunjească veniturile, pentru că numai din teatru nu se poate trăi în ţara asta. Dar chiar era momentul să lăsăm muzicanţii să vorbească despre el?
Mă duc la secretară, poate are un Emetiral. Dacă nu ştiţi ce e aia, vă spun eu. E o pastilă mică, ce are un singur scop: să taie greaţa.
Nu e post de televiziune care să nu dedice episoade-fluviu despre respectiva persoană şi nu e ziar care să nu nască articole interminabile despre valoarea, viaţa impecabilă şi talentul inestimabil al decedatului. Acum a venit rândul lui Ştefan Iordache să ne populeze ecranul. Da' până acum ce-aţi păzit, domnilor jurnalişti? Sau un om nu e valoros decât după ce dă în primire? Reportaje despre premierele lui Iordache nu am văzut, dar imagini cum e dus sicriul în Teatrul Naţional, da!
Una-peste alta, mi-e greaţă. Mi-e silă că am ajuns un popor care îşi uită istoria şi îşi neagă cultura. Asta înseamnă progres? Asta înseamnă "europenizare"? Şi parcă cel mai greu mi-a fost să văd un reportaj interminabil, în care doi lăutari, negri ca fundul de ceaun, povesteau despre Ştefan Iordache. De acord, omul a executat şi lăutărie, probabil ca să-şi mai rotunjească veniturile, pentru că numai din teatru nu se poate trăi în ţara asta. Dar chiar era momentul să lăsăm muzicanţii să vorbească despre el?
Mă duc la secretară, poate are un Emetiral. Dacă nu ştiţi ce e aia, vă spun eu. E o pastilă mică, ce are un singur scop: să taie greaţa.
2 comentarii:
Pai televiziunile comerciale au ca scop audienţa (ratingu'). Iar rating mare nu face jurnalul TVR Cultural ci ştirile de la ora 5. Se pare că nunţile şi înmormântările fac deliciul multora dintre telespectatorii români. Şi de aici se poate divaga într-o discuţie interminabilă despre menirea mass-media de a educa publicul ... sau nu. :)
Mai ales înmormântările ţigăneşti! Dar nici nunţile cu manelişti dintre blocuri nu sunt de lepădat. Iar dacă vreun borât îşi botează plodul, jurnaliştii de trust ajung la orgasme intelectuale în cascadă. Iar rolul educativ al mass-media e o utopie! Chiar una sinistră, dacă mi se permite acest "derapaj literar".
Trimiteți un comentariu