marți, 23 septembrie 2008

Visul lui Furnică

Nu pot începe să scriu despre visul lui Furnică, fără să-i fac o prezentare succintă. L-am cunoscut la cazare, în primul an de facultate. L-am remarcat din prima. Era cel mai înalt şi mai solid din toată turma de boboci şi arunca în jur priviri criminale, de nici dracu' nu îndrăznea să se apropie de el, cu atât mai puţin să şi-l dorească pe post de coleg de cameră. Şi cum stăteam eu aşa, privind tâmp în zare, aud o voce puternică în spatele meu: "No, mă piticanie, nu vrei să stai cu mine?". Ţin să menţionez că eu, piticania, măsor 1.85 m, aşa că nu m-am sesizat. Am întors, totuşi, capul, să văd cât de mic o fi cel apelat. Am nimerit cu nasul fix în pectoralii lui Furnică, mama lui de handbalist care nu se mai termină. Impresionat, n-am fost în stare decât să dau din cap şi să îngân un "Îhî" de handicapat, că m-am trezit smucit de umăr şi împins către doamna administrator, cea degrabă împărţitoare de locuri.

Următorii 5 ani i-am petrecut împreună, hlizindu-ne, bând bere, uitându-ne la meciuri, agăţând fete şi încurajându-ne reciproc în durele perioade de restanţe. Anii au trecut, dar relaţia cu Furnică nu s-a răcit deloc. Am evoluat diferit, dar asta nu ne-a separat. Eu m-am însurat cu o superbă doamnă (care - între noi fie vorba - îl adoră pe Furnică, deşi nu ratează momentul să-l acopere de miştouri ori de câte ori prinde ocazia), am un copil (pentru el, Furnică e super-eroul care poate să-i zdrobească pe toţi) şi - inevitabil - o soacră (care a învăţat să facă saleuri numai pentru că-i plac lui Furnică). Hăndrălăul nu s-a prea schimbat în timp: e acelaşi burlac convins şi misogin înrăit.

Şi uite aşa ajungem la visul lui Furnică! Ăsta e dependent de tot ce înseamnă mass-media. Citeşte ziare, se uită la posturile de ştiri, ce mai! E un om informat. Şi, mai nou, e un om cu un vis: să o aibă pe post de menajeră pe Elena Udrea. Sau Nuţica, după cum o numeşte cu tandreţe. Ieri seară, în timp ce descântam o bere şi ne uitam la meciuri, îl aud dintr-o dată: "Bă, Ariciule! Tu îţi dai seama cum ar fi să te trezeşti dimineaţă şi să o vezi pe Nuţica - îmbrăcată doar cu ciorapi cu portjartier şi cu şorţuleţ - cum deretică prin casă?!" Nu apuc să scot un cuvânt, că Furnică îşi continuă prelegerea. "Bă, Ariciule! Da' ce-ai zice să vii acasă şi să o găseşti pe Nuţica pe canapea, în sutien şi în bikini, tricotându-ţi un fular?!". Trag aer în piept, cu gând să emit o tiradă de poante referitoare la visul lui de bărbat atins de andropauză, dar nu ajung să scot un sunet, că-l aud iar pe ăsta.... "Bă, Ariciule! Da' tu chiar crezi că şi-a pus-o cu Traian?".

Aici s-a rupt filmul, pentru că - atât eu, cât şi soţia aferentă - am izbucnit într-un râs isteric. Furnică s-a mai dus să-şi ia o bere din frigider şi ne-a ignorat cu superioritate vreo 10 minute. După care, întorcându-se brusc spre noi, ne-a declarat foarte serios: "Bă, da' în casa asta n-are voie nimeni să aibă fantezii? Pragmaticii naibii!"

2 comentarii:

Anonim spunea...

Spune-i lui Furnică aşa: dacă ajunge la concluzia că da, că şi-a pus-o cu Traian, eu zic că nu merită s-o găseşti nici măcar la pensie, când aruncând privirea constaţi că "uite ce frumos atârnă".

Anonim spunea...

Şi dacă nu-nţelege exact, să-mi zici, ca să-l lămuresc personal. Da?